NexTime.MEDIA

(r)Romania pe scurt.

Incendiu la Hotelul Flora din Mamaia

Scris de admin® pe aprilie 18, 2008

Un incendiu a izbucnit joi, 17 aprilie, într-o cameră aflată la etajul şase al Hotelului Flora din Staţiunea Mamaia. Potrivit şefului Centrului Operaţional al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Dobrogea”, colonelul Andrei Gabriel Niculae, incendiul a izbucnit în jurul orei două, într-o cameră goală aflată la etajul şase al hotelului, în urma unui scurt circuit produs la frigiderul din încăpere. La faţa locului s-au deplasat trei autospeciale ale ISU Dobrogea, pompierii reuşind stingerea focului în cîteva zeci de minute. Nu au fost victime, dar pagubele materiale sînt însemnate, camera fiind distrusă aproape în totalitate. De asemenea, şi celelalte camere aflate pe acelaşi palier au avut de suferit în urma fumului şi vor trebui renovate.
În momentul în care a izbucnit incendiul, în hotel se aflau cîteva zeci de persoane, angajaţi ai unităţii hoteliere şi turişti care ocupau camere la nivelurile inferioare, care au părăsit imobilul în linişte, fără să se producă panică. Hotelul Flora aparţine primarului municipiului Constanţa, Radu Mazăre, şi preşedintelui Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu.

Lasă un Răspuns

XHTML: Poţi folosi aceste etichete: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <pre> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>