Agentia Nationala pentru Romi angajeaza personal
Scris de admin® pe mai 2, 2008
A N U N Ţ
Având în vedere prevederile art. 512 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată şi modificată şi ale Hotărârii Guvernului nr.1.209/2003 privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, Agenţia Naţională pentru Romi organizează concurs pentru ocuparea urmatoarelor funcţiilor publice de execuţie din cadrul aparatului de specialitate
Posturile scoase la concurs (fisier .pdf)
Concursul se organizează la sediul Agenţiei Naţionale pentru Romi, din str. Splaiul Independentei, nr. 202 A, etaj 8, în data de 29.11..2007, ora 10 proba scrisă şi în data de 30.11.2007, ora 10 interviul.
Dosarele de înscriere la concurs se pot depune în termen de 20 de zile de la data publicării prezentului anunţ în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, la sediul Agenţiei naţionale pentru Romi. Dosarul de înscriere la concurs trebuie să conţină în mod obligatoriu documentele prevăzute la art. 8 alin. (1) din Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.209/2003.
Condiţiile de participare la concurs aprobate prin Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Romi nr. 344 din 17 octombrie 2007 şi bibliografia stabilită se afişează la sediul Agenţiei Naţionale pentru Romi şi pe site-ul Agenţiei Naţionale pentru Romi www.anr.gov.ro. [citeste mai mult]
Condiţiile pentru ocuparea funcţiilor publice de executie vacante din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Romi:
1. Consilier juridic – Compartimentul juridic, contencios
- condiţii generale prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiilor publice
- condiţii privind specialitatea studiilor: studii superioare juridice de lungă durată absolvite cu
diplomă de licenţă sau echivalentă;
- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiilor publice - minim 5 ani;
- experienţa în problematica comunităţilor de romi constituie un avantaj;
- cunoştinţe operare PC – nivel avansat.
2. Auditor – Compartimentul de audit
- condiţii generale prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiilor publice
- condiţii privind specialitatea studiilor: studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă
de licenţă sau echivalentă, economice sau juridice;
- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiilor publice – minim 5 ani;
- experienţa în problematica comunităţilor de romi constituie un avantaj;
- cunoştinţe de operare P.C. – nivel avansat
3. Consilier superior – Serviciul economic administrativ si resurse umane
- condiţii generale prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiilor publice
- condiţii privind specialitatea studiilor: studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă
de licenţă sau echivalentă, profil economic;
- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiilor publice – minim 5 an;
- experienţă în domeniul resurselor umane;
- experienţa în problematica comunităţilor de romi constituie un avantaj;
- cunoştinţe de operare P.C. – nivel avansat.
4. Consilier asistent – Serviciul politici publice
- condiţii generale prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiilor publice
- condiţii privind specialitatea studiilor: studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă
de licenţă sau echivalentă;
- experienţă în problematica comunităţilor de romi;
- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiilor publice: 1 an;
- cunoaşterea unei limbi străine de circulaţie internaţională;
- minima cunoaştere a politicilor publice care se adreseaza inclusiv romilor;
- cunoştinţe de operare P.C. – nivel avansat
- cunoasterea limbii romani constituie un avantaj.
Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Agenţiei Naţionale pentru Romi, persoana de contact Cristina Talapan , telefon: (021)311.30.48.






