NexTime.MEDIA

(r)Romania pe scurt.

Posts Tagged ‘Sport’

Dinamo a castigat derby-ul istoric cu Steaua!

Scris de admin® pe mai 6, 2008

Echipa Steaua Bucureşti a pierdut, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-2 (0-1), meciul susţinut în compania formaţiei Dinamo Bucureşti, în etapa a XXXIII-a, penultima, a Ligii I şi rămâne pe locul doi în clasament, având un punct mai puţin decât liderul CFR Cluj, cu o etapă înainte de final.

În minutul 39, arbitrul Alexandru Tudor a dictat penalti pentru Dinamo, la o intervenţie a lui Zapata asupra lui Ionel Dănciulescu şi l-a avertizat pe portarul stelist. Lovitura de la 11 metri a fost transformată de Florin Bratu, cu un şut la vinclu, în stânga lui Zapata. Ionel Dănciulescu a ridicat scorul la 2-0 în minutul 57. Bratu a scăpat spre poartă pe stânga, a pătruns în careu, a centrat în faţa porţii iar Dănciulescu a marcat din cădere, deşi era talonat de Mihai Neşu. Steaua a redus din diferenţă în minutul 70, prin Sorin Ghionea, care a marcat cu capul, de la opt metri, după un corner de pe dreapta executat de Bănel Nicoliţă, transmite Mediafax. (citeste mai mult)

Read the rest of this entry »

Publicat în Sport | Etichetat: , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu »

Fotbal – semifinala Ligii Campionilor: Manchester United – FC Barcelona: 1-0!

Scris de admin® pe aprilie 30, 2008

Manchester United s-a impus cu 1-0 în returul cu FC Barcelona din semifinalele Ligii Campionilor şi s-a calificat pentru finala de pe 21 mai, de la Moscova.
Fără Wayne Rooney şi Nemanja Vidic din formula ideală, Manchester United a avut nevoie de un gol marcat de veteranul Paul Scholes pentru a trece de Barcelona şi a-şi adjudeca biletele pentru marea finală din Rusia.

După 0-0 în tur, Manchester United şi Barcelona au oferit un spectacol mult mai atrăgător în returul de pe Old Trafford, englezii impunându-se la limită şi graţie susţinerii de care a beneficiat vedeta Cristiano Ronaldo din partea unor colegi precum Tevez, Nani sau Park Ji Sung.

Englezii au avut iniţiativa în prima repriză, au deschis scorul prin Scholes, şut splendid de la 25 de metri în vinclu, şi au ratat alte câteva ocazii importante în special prin Park Ji Sung, şut puţin pe lângă în diagonală, şi Nani, reluare cu capul la o palmă de vinclu.

Barcelona a trăit din sclipirile de geniu ale lui Messi, argentinianul ratând două ocazii importante la capătul unor acţiuni personale.

În partea a doua oaspeţii au avansat mai mult, însă englezii au închis foarte bine culoarele spre poarta lui Van Der Sar şi au creat pericol prin contre purtate cu ajutorul unor atacanţi explozivi precum Tevez sau Nani.

În cele din urmă Manchester United s-a impus cu 1-0 şi a obţinut calificarea pentru a treia oară în finala celei mai importante competiţii europene inter-cluburi.

Sir Alex Ferguson va avea ocazia să facă dubla după succesul repurtat în 1999 când United s-a impus cu 2-1 în faţa lui Bayern Munchen după o finală de infarct.

Acum, Manchester United va da piept în mod sigur cu o altă echipă engleză, a doua finalistă urmând a fi decisă între Chelsea şi Liverpool.

Din echipa care a câştigat Liga Campionilor mai sunt şi acum în lot jucători precum Gary Neville, Ryan Giggs, Paul Scholes şi Wes Brown, jucători care s-au consacrat de-a lungul timpului la Manchester United şi care atunci evoluau alături de nume precum Peter Schmeichel, Denis Irwin, David Beckham, Nicky Butt, Andy Cole, Teddy Sheringham, Jordy Cruyff, Dwight Yorke, Roy Keane sau Ole Gunnar Solskjaer.

Publicat în Sport | Etichetat: , , , , , , , , | Lasă un comentariu »

Fotbal – rezultate finale etapa 30 si clasamentul Ligii 1

Scris de admin® pe aprilie 21, 2008

Rezultate înregistrate în partidele disputate, vineri, sâmbătă şi duminică, în etapa a XXX-a a Ligii I:

Vineri:
Gloria Bistriţa – Ceahlăul Piatra Neamţ: 0-1 (a marcat: Rusmir ‘61 0penalti)
Poli Ştiinţa Timişoara – Universitatea Craiova: 1-3 (au marcat: Dina ‘16 – autogol / Fl. Costea ‘22, ‘36, Dina ‘89)

Sâmbătă:
UTA Arad – CFR Cluj: 0-3 (au marcat: Cadu ‘6 – penalti, Dubarbier ‘31, Fabbiani ‘65)
Oţelul Galaţi – Steaua Bucureşti: 0-1 (a marcat: Pleşan ‘82)
FC Vaslui – Poli Iaşi: 0-0
Rapid Bucureşti – Pandurii Târgu Jiu: 1-0 (a marcat: C. Lazăr ‘67)

Duminică:
Dacia Mioveni – Farul Constanţa: 2-3 (au marcat: Neagoe ‘3, Cr. Bratu ‘58 / Nae ‘16, Gosici ‘24 şi Gerlem ‘64)
Universitatea Cluj – Gloria Buzău: 1-2 (au marcat: Ioviţă ‘10, Bicfalvi ‘90+3 / N.Jovanovici ‘38 )
Dinamo Bucureşti – Unirea Urziceni: 1-1 (au marcat: Torje ‘80 / B. Stancu ‘90+2 – penalti)

Clasamentul* Ligii I este următorul:

1. Steaua Bucureşti 30 21 5 4 42 – 15 68 (+23)
2. CFR Cluj 30 20 6 4 49 – 22 66 (+21)
3. Rapid Bucureşti 30 16 7 7 44 – 24 55 (+10)
4. Unirea Urziceni 30 13 13 4 35 – 22 52 (+7)
5. Dinamo Bucureşti 30 14 9 7 44 – 29 51 (+6)
6. Poli Ştiinţa Timişoara 30 14 8 8 50 – 40 50 (+5)
7. FC Vaslui 30 10 12 8 39 – 28 42 (-3)
8. Universitatea Craiova 30 11 6 13 34 – 39 39 (-6)
9. Oţelul Galaţi 30 11 4 15 38 – 47 37 (-8 )
10. Gloria Bistriţa 30 9 9 12 29 – 37 36 (-9)
11. Poli Iaşi 30 9 7 14 33 – 39 34 (-11)
12. Pandurii Târgu Jiu 30 9 7 14 32 – 38 34 (-11)
13. Farul Constanţa 30 8 10 12 21 – 31 34 (-11)
14. Gloria Buzău 30 9 7 14 29 – 46 34 (-11)
15. Dacia Mioveni 30 7 9 14 26 – 38 30 (-15)
16. Ceahlăul Piatra Neamţ 30 8 6 16 25 – 38 30 (-15)
17. Universitatea Cluj 30 4 11 15 31 – 49 23 (-22)
18. UTA Arad 30 5 8 17 24 – 43 23 (-22)

* În alcătuirea clasamentului s-a ţinut cont de decizia Comisiei de Disciplină a FRF de a acorda Stelei victoria la masa verde, scor 3-0, în derbiul cu Rapid, din etapa a XXIV-a a Ligii I, hotărâre ce nu este, însă, definitivă.

Publicat în Sport | Etichetat: , , , , , , , , , | 4 Comentarii »

Dinamo a marcat golul cu numarul 3.500 in Liga 1!

Scris de admin® pe aprilie 21, 2008

Golul marcat de mijlocaşul Gabriel Torje, duminică, în meciul cu Unirea Urziceni, scor 1-1, a însemnat reuşita cu numărul 3.500 a echipei Dinamo Bucureşti în Liga I, “roş-albii” fiind prima formaţiei care atinge această cifră.

Publicat în Sport | Etichetat: , , , , , | Lasă un comentariu »